<p><i>Muzeul Național al Agriculturii prezintă:</i></p><p><strong>Urzitorul</strong></p><p> În trecut, în România, urzirea era una dintre etapele esențiale ale țesutului la război. Prin urzire se pregăteau firele longitudinale (urzeala) care urmau să fie montate pe războiul de țesut. Procedeul era migălos și necesita precizie pentru ca țesătura să iasă uniform.</p><p> Era o activitate extrem de importantă, pentru că de modul în care se întindea urzeala depindea întreaga țesătură. Firele se întindeau ordonat pe un „urzoi” , fiind apoi transferate pe sulurile războiului. Urzeala putea avea sute sau chiar mii de fire, în funcție de lățimea pânzei.</p><p> Această muncă era adesea realizată în liniște, cu mare atenție și concentrare. Se credea că firele „nu trebuie să se încurce”, iar dacă se rupeau, era semn rău. Femeile își urzeau deseori propriul destin prin această muncă simbolică.</p><p> Este operația de înșirare paralelă a firelor pe o lungime corespunzătoare viitoarei țesături. Pentru această operație se alegeau fire subțiri și toarse uniform, aceste fire fiind mai rezistente și mai ușor de ales. Urzitul firelor în sistem arhaic se realiza pe urzitoare improvizate din cuie de lemn fixate în dosul casei, în lungul prispei, pe gard, pe colții grapei sau pe urzitoare construite de meșteri. </p><p>Urzitorul se compune dintr-un ax vertical și două lemne dispuse în cruce, așezate perpendicular pe ax și raze prinse de capetele crucilor, pe care se urzeau firele. Muzeul are în colecție trei urzitoare tradiționale. Vom prezenta urzitorul cu două cruci cu nr de inventar: 118, achiziționat din localitatea Gura Humorului jud. Suceava. Acesta este compus dintr-un ax fixat cu un capăt în podea și celălalt pentru a fi fixat într-o grindă a casei, cruci (6 lemne așezate: 2 sus, 2 jos și 2 la mijloc) raze, (4 lemne prinse la capetele crucilor) pe care se urzesc firele. Ca mod de lucru, firele de la mosoare sunt trecute câte unul prin perforațiile unei scândurele, ținută de țesătoare într-o mână. Cu cealaltă mână, țesătoarea învârte urzitorul pe care se înfășoară firele rostuite. Firele urzite se numără și se leagă în mănunchiuri.</p><p> Numărul de fire se stabilește în funcție de lățimea spatei folosite, aceasta determinând implicit și lățimea țesăturii. Pentru ca urzeala să nu se încurce, după terminarea operației de urzire, mănunchiul este legat în câteva puncte și la capăt se face un nod (rost). După ce se scot de pe urzitor, mănunchiurile formează un lanț; în continuare acestea se rulează pe sulul din spate al războiului de țesut. Firele de urzeală se rulează cu grijă pentru a nu se încurca și a le întinde uniform. În acest scop, la diverse intervale se introduc vergele de lemn. Urmează operația de năvădire, adică introducerea firelor de urzeală prin cocleții ițelor și spată. În continuare, se leagă gura pânzei și se începe țesutul propriu-zis.</p><p>Documentare realizată de: Vlad Maria, educator muzeal </p><p>Bibliografie: Roxana Vetu- Unelte, Mașini și Instalații Textile și de Pielărie (Editura: Star Tipp, Slobozia, 2003).</p>
 (1) (1).jpg)
 (1) (1) (1).jpg)
 (1) (2) (1).jpg)
.jpeg)
 (5) (2) (1).jpg)
.jpeg)
